vineri, 21 mai 2010

evey little thing.

de ce scriu asta?
nu stiu.
poate pentru ca doare. doare mult prea tare.

si nu asculta nimeni. nu e nimeni sa vada ce simt acum. pot doar sa ma destainui unei tastaturii vechi, unui nimic pe care nu-l cunosc. care poate ca nu exista decat in mintea mea.

nu stiu ce mi se intampla. nu am idee cum am ajuns aici.
stiu doar ca stau pe intuneric, in fata unui monitor urias si-mi vars lacrimile pe buzele tremurande, fara sa-mi pese. tremur si sughit in linsite, fara sa stie nimeni. fara ca durerea mea sa schimbe macar 2 secunde din viata cuiva.

din cand in cand, un ras isteric si arzator imi urca pe gat, ca sa se transforme in alt hohot amar si stins. in alta clipa contorsionata de o durere neintelesa. nici chiar de mine.

nu inteleg de ce plang. de ce doare. de ce simt ca as vrea sa mor inecandu-ma si sfasiindu-ma in masina de spalat.

poate...

poate ca e pur si simplu pentru tot.
pentru tot ce a fost acolo, inchis in mine si care acum iese la iveala.
sunt o explozie de sentimente ranite, prea puternice, care au zgariat prea adanc pe coastele inimii mele ca sa mai ramana inauntru. prea multe s-au lovit adunat si scurs ca o licoare peste ceea ce sunt. de prea multe ori am tacut.

da, jelesc pentru tot.
fiecare chestie proasta care m-a infuriat, m-a facut sa plang sau sa strang din dinti.
fiecare cearta cu fetele, fiecare lacrima si cuvant aruncat din rautate, ca sa ranim. fiecare junghi, fum scuipat si suferinta nevorbita.

plang pentru fiecare data cand m-am simtit singura si parasita, si pentru ca n-am fost in stare sa-mi revin singura. plang pentru ca m-am intepat intr-un ac de siguranta, m-am lovit la picior sau am cazut in balta...

o fac pentru fiecare lucru bun, care mi-a adus pentru un moment zambetul pe buze. melodiile cantate la chitara, rasul unui copil mic vazut pe strada. diminetile obositoare si pline de soare. rasetele unor adolescneti beti si afumati pe holurile scolii. fiecare lucru mic. un fluture, un zambet. un prieten.

a fost prea mult pentru mine. prea mult sa mai tin totul ascuns. sper doar sa treaca.
sa fie iar ca la inceput.

2 comentarii:

Bibby-Ellen spunea...

Intotdeauna ai scris, si inca scrii foarte emotionant.
...Da, nici postarea asta nu face exceptie.
Refuz sa-mi las o parere ampla la o astfel de chestie delicata...Doar citesc si simt pentru ca transmiti o gramada de senzatii.
Sau totusi...Cateva cuvinte din partea mea...Vast mai e tinutul tristetii! Stiu cum e...Dar trebuie scurtat!
Emotionant...

Mig Det spunea...

si mie mi se intampla tot ce ai scris...

Trimiteți un comentariu