vineri, 21 mai 2010

evey little thing.

de ce scriu asta?
nu stiu.
poate pentru ca doare. doare mult prea tare.

si nu asculta nimeni. nu e nimeni sa vada ce simt acum. pot doar sa ma destainui unei tastaturii vechi, unui nimic pe care nu-l cunosc. care poate ca nu exista decat in mintea mea.

nu stiu ce mi se intampla. nu am idee cum am ajuns aici.
stiu doar ca stau pe intuneric, in fata unui monitor urias si-mi vars lacrimile pe buzele tremurande, fara sa-mi pese. tremur si sughit in linsite, fara sa stie nimeni. fara ca durerea mea sa schimbe macar 2 secunde din viata cuiva.

din cand in cand, un ras isteric si arzator imi urca pe gat, ca sa se transforme in alt hohot amar si stins. in alta clipa contorsionata de o durere neintelesa. nici chiar de mine.

nu inteleg de ce plang. de ce doare. de ce simt ca as vrea sa mor inecandu-ma si sfasiindu-ma in masina de spalat.

poate...

poate ca e pur si simplu pentru tot.
pentru tot ce a fost acolo, inchis in mine si care acum iese la iveala.
sunt o explozie de sentimente ranite, prea puternice, care au zgariat prea adanc pe coastele inimii mele ca sa mai ramana inauntru. prea multe s-au lovit adunat si scurs ca o licoare peste ceea ce sunt. de prea multe ori am tacut.

da, jelesc pentru tot.
fiecare chestie proasta care m-a infuriat, m-a facut sa plang sau sa strang din dinti.
fiecare cearta cu fetele, fiecare lacrima si cuvant aruncat din rautate, ca sa ranim. fiecare junghi, fum scuipat si suferinta nevorbita.

plang pentru fiecare data cand m-am simtit singura si parasita, si pentru ca n-am fost in stare sa-mi revin singura. plang pentru ca m-am intepat intr-un ac de siguranta, m-am lovit la picior sau am cazut in balta...

o fac pentru fiecare lucru bun, care mi-a adus pentru un moment zambetul pe buze. melodiile cantate la chitara, rasul unui copil mic vazut pe strada. diminetile obositoare si pline de soare. rasetele unor adolescneti beti si afumati pe holurile scolii. fiecare lucru mic. un fluture, un zambet. un prieten.

a fost prea mult pentru mine. prea mult sa mai tin totul ascuns. sper doar sa treaca.
sa fie iar ca la inceput.

joi, 20 mai 2010

Teardrops.

pic. pic. pic.

ploaia isi bate joc de mine. cand pare ca nori inceteaza sa se scurga, incep sa aud din nou picaturile cazand si geamurile se autodecoreaza din nou cu mici pumnale molatice.

parca ma doare. ma arde maiul asta plin de ploaie, strazile pustii intrezarite printre jaluzelele mele rosii. imi taie rasuflarea mirosul de tigara terminata amestecata cu aroma vantului.

habar-n-am ce e cu mine. eu insami sunt ploaie, m-am nascut din asta si tot asa mor incet in fiecare, adormind prin niste ecouri uitate.

totusi, azi parca nu-mi place. azi ma umple de suferinta. nu stiu ce se intampla. am uitat de mult starea asta, si acum ca revine parca ma sfasie. sunt atatea lucruri care ma dor.

vine vacanta. yuuuuuuupiiiii.
da, asta spuneam pana acum cateva minute. acum parca lucrul asta imi da un gust amar. parca nu mai vreau sa se intample atat de repede.
anul asta... parca a fost doar un vis din care nu m-am trezit deloc. dar acum ca ma uit in spate, a fost anul meu.

cel in care am inteles. si nu stiu ce ma fac trei luni fara energia asta stoarsa din micile lucruri care ma lumineaza.

da, acusi vin noptile in care o sa ma culc la 5 dimineata si o sa ma trezesc la 1. plimbarile fara griji, fara nimic in buzunare, doar un zambet urias si-un shake. ploile alea scurte si intense de vara, plajele pline de soare.
si totusi, n-o sa fie la fel.

o sa-mi fie dor sa trebuiasca sa-mi pun intotdeauna telefonul sa sune cu o ora mai repede, ca sa apuc sa ma trezesc si sa ajung la scoala.
o sa-mi fie dor de cafeaua furata dimineata din sala profesorala si de primul meu fum scuipat pe jos si inecacios.

de orele in care ne trezeam toti cantand in mijlocul testului sau in care stateam pur si simplu unul cocotat in spatele celuilalt si urlam. lectiile de muzica, in care defapt ne uitam la star trek cu profu.

robi, alergand prin clasa urland si apoi sarind si imbratisandu-ne. andreea pe fundal cantand. eu cu gabi tarandu-ne pe jos de ras, in timp ce toni ii baga pe gat clarei niste creta.

o sa-mi fie dor...
de tot.
de cat de bine este.

as vrea sa nu se termine. dar nu pot opri timpul. si nici nu-l pot da inapoi.
si o sa vina iar o alta toamna in care o sa ne revedem tti in curtea scolii si o sa ne amintim.
deja mi-e dor.

oricum, sper.
stau, ascult taylor swift- teardrops on my guitarr si parca imi dau lacrimile.
imi amintesc de visul meu de azi-noapte despre "A Song Of Ice And Fire" ( ASOIAF ), chiar daca nu am citit inca seria.

sunt o ciudata, stiu.

cheers, guys.

marți, 18 mai 2010

No point.

Postul asta n-are absolut nici un sens.

Stiu, nu asa as fi vrut sa incep toata chestia, dar ce sa-i faci, sunt o persoana ciudata.

Varfurile degetelor imi sunt roase si batute de la corzile chitarii, care parca inca ma astepta in colt, langa perdea, sa mai zgarii pana. Pe undeva suna telefonul, dar e prea mare distanta, prea greu sa merg sa raspund. Oricum, poate nu e asa important.

Maine dau teza la mate. Da, who cares?
Ma descurc eu. Intotdeauna ma descurc. Sper.

Ar trebui sa caut un amarat de referat, dar poate scot pana la urma ceva dintr-o revista. Chestii despre prezervative exista peste tot.

In urechi imi bazaie o melodie veche si enervanta, dar nu ma lasa inima sa ii intrerup asa urat pe cei de la Take That.

Nici nu stiu de ce scriu asta. Dar am asa o stare uraaaaaaata.

Asteptati doar sa-mi revin.

P.S.: trebuie sa pun pozele astea doua xD. le-am facut acum vreo doua saptamani:

*Moving on*












*Fearless*















P.P.S.: Voiam sa pun si poza in care cad fac o smecherie foarte tare pe skate, dar m-am hotarat sa-mi pastrez demnitatea.

Here we go. Again. *cogh cogh*

Despre mine. Despre blog.
Hm. :-?

So, sa spunem ca-mi place sa scriu.
Adica, nu " sa spunem". Chiar imi place.
Asta fac de cand ma stiu.

Scrisul m-a facut persoana care sunt astazi. Intr-un fel.
Despre ce scriu?
Habar-nam. Despre orice, oricine, oricand. Nu o fac din obligatie, ci pentru ca pentru mine e... O cale de a scapa. De a ma elibera.

Cum spuneam, scriu de cand ma stiu. De aici si nenumaratele tentaive de roman si fan-fic-uri.
Totusi, cum stateam azi si ascultam bolboroselile Corinei, am realizat o chestie.
M-am ferit intotdeauna despre un anumit lucru. N-am scris niciodata despre mine.

Poate pentru ca am avut nevoie de aprobari, poate ca n-am avut incredere.
Azi ma uit pe geam, vine vacantaaaaa. Nu prea stiu ce legatura are, dar totusi. Oricum, azi m-a trasnit ideea asta.

Si mi-am facut blog. Ca sa fac ce?
Nu stiu.
Totusi, poate pe undeva o sa existe cineva care se bucura si de aberatiile mele.

Cheers guys^^

P.S.: Sustin cu tarie ca traim in romania si urasc limbajul de messenger, dar sunt prea lenesa sa scriu cu diacritice.
P.P.S.: Iubesc ciocolata, dar asta alta dataaa :))